Timpul se scurge usor in clepsidra prafuita ,
La fel se risipeste si vointa mea ferma ,
Caci durerea profunda imi inunda apasator
Trupul obosit , scrijelit puternica in interior .
Uneori simt mahnirea cumplita cum ma sfasie
Insa acuma ea ma dezgoleste de orice consimtamant ;
Ma dezbraca ca un dement fara pic de mila .
Dar , de ce ? De ce imi provoci rau ?
Raspunsul meu e la fel de prost ca intrebera
Caci urlu din rasputeri , indignata de mine ,
Uneori de prostie si ignoranta de care dau dovada ,
Pentru ca insasi raul mi-l provoc singura
Raman nestatornica , raman cu acelasi zambet ,
Caci nu vreau ca cineva sa-mi cunoasca tristetile .
Vreau ca totul sa ramana un scenariu prost ,
Insa bine adancit in radacinile sufletului .
Raman cu o ipocrizie nonsalanta pe chip ,
Ca o papusa ieftina , de plastica , fara trairi ..
Si-mi condamn idiotic ascunderea , retinerea .
Mi-e teama sa descatusesc monstrul din mine .
Cu totii avem propriu nostru univers ,
Un univers ocult , in care putem fii pe deplin singuri .
Dar universul meu e mult prea drastic parfumat ,
De toate sentimentele mele , atingand apogeul final ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu